1981 — Rector Horia Colan

Prof. dr. ing. Horia Colan ajunge la conducerea Institutului Politehnic din Cluj-Napoca în 1990, imediat după evenimentele revoluționare de la sfârșitul anului 1989.

În răstimpul de doi ani cât a condus destinele Politehnicii, Prof. dr. ing. Horia Colan a jucat un rol important în restructurarea învățământului superior tehnic clujean. Din structura universitară de trei facultăți (Mecanică, Construcții și Electrotehnică), s-a ajuns la șapte facultăți: Mecanică, Tehnologia Construcțiilor de Mașini, Construcții, Automatică și Calculatoare, Electronică și Telecomunicații, Electrotehnică, Știința și Ingineria Materialelor.

După o scurtă perioadă de timp, de la începutul anului 1990, când a fost desemnat decan al Facultății de Mecanică, Horia Colan a fost ales în funcția de rector în ședința din 12 ianuarie 1990 a noului Senat al Institutului Politehnic clujean. În noua echipă de conducere a Politehnicii clujene, au intrat, în calitate de prorectori, profesorii universitari Ioan Păstrăv, Viorel Pop (care, în urma decesului, a fost înlocuit cu Adrian Chisăliță), Emil Simion, iar Biro Karoly, ca secretar științific.

Horia Colan se trage dintr-o familie de români din satul Araci, județul Covasna, unchiul lui, Nicoale Colan, fiind episcop ortodox al Clujului de altădată, iar mai apoi mitropolit ortodox al Ardealului. Pentru o perioadă de doi ani , între 1938-1940, a fost elev al Colegiului Național “Emil Racoviță” din Cluj, după care a urmat cursurile cunoscutului liceu “Moise Nicoară” din Arad pe care l-a absolvit în 1944, ca șef de promoție. Studiile superioare le-a făcut la Facultatea de Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, unde în 1949 a obținut diploma de inginer în domeniul mecanic și electrotehnic. Din anul următor, devine cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj. În 1971 a obținut titlul de doctor inginer în știința materialelor (metalurgie fizică, metalurgia pulberilor) la Politehnica clujeană cu teza: „Cercetări privind influența și difuzia cuprului în oțeluri și aliaje fier-carbon sinterizate”. În același an a devenit profesor titular, șef de catedră la “Știința și Tehnologia Materialelor”, precum și director al Centrului de Cercetări pentru Metalurgie. Începând cu 1977 obține calitatea de conducător științific de doctorat în specialitățile Metalurgie fizică, Știința Materialelor și Istoria Științelor Tehnice. A fost membru al Consiliului Facultății de Mecanică din 1966 până în 1990.

După alegerea sa în funcția de rector al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1990-1992), a fost desemnat Președinte al Consiliului Rectorilor din Cluj-Napoca. Între 1990-1996 a fost membru în Consiliul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor (azi, Ingineria Materialelor și a Mediului), membru în Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1990-1996) și membru în Comisia Superioară de Atestare a Diplomelor de Doctorat (1990-1992). A făcut parte și din Comisia Națională TEMPUS (din 1992). Din anul 1993 a fost expert la Commission of the European Communities, Bruxelles (Belgia), pentru EC TEMPUS Office.

A fost primit ca membru corespondent al Academiei Române în anul 1991, ulterior, fiind numit președinte al Secției de Științe Tehnice. La nivelul filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, a condus Comisia de Știința Materialelor. A fost, de asemenea, vicepreședinte al Filialei Transilvania a Asociației (ulterior Academia) Oamenilor de Știință din România (1990-1994), iar în 1997 devine membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), precum și al Societății de Metalurgia Pulberilor din România, mai târziu fiind ales președinte de onoare al acesteia. Din 1975 este membru activ al Société Française de Métallurgie et de Matériaux din Franța, iar din 1991, ca membru de onoare. În data de 30 martie 2010 este ales ca membru titular al Academiei Române.

A publicat peste 200 de lucrări științifice și 21 de titluri de carte din domeniul tehnologiei și al studierii metalelor, al metalurgiei și al metalografiei, precum și din cel al științei materialelor. De asemenea, a contribuit la descoperirea și valorificarea unor tradiții științifice precum, prima descriere a metodei metalografice (1848), un studiu asupra oțelurilor de construcție (1888), difracția razelor X (Dimitrie Bungețianu, 1896), dezvoltarea științelor tehnice în Transilvania, relațiile franco-române în domeniul științelor tehnice, dar și aspecte din viața și opera unor personalități ale științei, precum René-Antoine Ferchault de Réaumur, Petrache Poenaru, George Barițiu, Dmitri Konstantinovici Cernov, Anghel Saligny, Henry Louis Le Chatelier, Léon Guillet, Petre Sergescu etc.

A fost decorat cu titlul de Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al Academiei Franceze (1999), Doctor of Engineering Honoris Causa al Universității PRO DEO din New York, Ordinul Național “Serviciu Credincios” în grad de Cavaler, precum și cu Medalia Asociației Generale a Inginerilor din România AGIR (1996). În 2003 i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, urmând cu cel al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (2007), al Universității “Transilvania” din Brașov (2007) și al Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș (2013).

A trecut la cele veșnice, în 24 iulie 2017, la onorabila vârstă de 91 de ani.