Sari la conținut
Departamentul Alumni

Departamentul Alumni

Misiune

Misiunea Departamentului Alumni este de a îmbunătăți și de a promova relația dintre Universitatea Tehnică și toți absolvenții săi oferind modalități de implicare a acestora în serviciul Universității.

Obiectivul nostru este constituirea unei comunităţi puternice de ALUMNI, prin cultivarea legăturilor afective şi profesionale ȋntre universitate şi absolvenţii ei, ȋn vederea creşterii eficienţei activităţilor universităţii.

Viziunea, misiunea și valorile universității sunt aliniate pentru a consolida relațiile cu absolvenții, a le spori loialitatea și apartenența la valorile noastre.

Termenul de ALUMNI se referă la absolvenţii unei universităti care au sansa de a păstra legăturile cu foştii colegi, cu alţi alumni ai universităţii, prin infiinţarea asociațiilor care să ȋi reprezinte, precum și de a beneficia de șansa unei educații de lungă durată în domeniul profesional sau științific ales.

Comunitatea Alumni

Comunitatea ALUMNI oferă posibilitatea de a vă conecta cu foștii colegi de facultate dar și oportunități de networking, resurse de dezvoltare profesională și programe de mentorat.

Departamentul ALUMNI își propune să ajute la organizarea reuniunilor şi întâlnirilor periodice între absolvenţi, la organizarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, mese rotunde sau alte manifestări ştiinţifice.

Mai multe detalii despre cine suntem dar și proiectele Alumni pe care încercăm să le dezvoltăm și la care vă invităm să luați parte, le găsiți accesând site-ul Alumni.

Echipă

Director

Director

Prof. dr. ing. ec. Claudia PĂCURAR

Detalii de contact

Adresă: Str. Memorandumului 28, sala __

Telefon: +40 264 202 593, int. 2593

E-mail: Claudia.Pacurar@ethm.utcluj.ro

Referent

Referent

Maria NĂDĂȘAN

Detalii de contact

Adresă: Str. Memorandumului 28, sala __

Telefon: +40 264 202 593, int. 2593

E-mail: Maria.Nadasan@staff.utcluj.ro

Contact

Str. Memorandumului nr 28, Cluj-Napoca

Telefon: +40 264 202 593, int. 2593

E-mail: alumni@staff.utcluj.ro