Misiune
La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ne asumăm misiunea de a avansa frontierele cunoașterii și de a contribui activ la dezvoltarea societății printr-o educație de excelență și cercetare inovatoare. Suntem dedicați formării viitoarelor generații de profesioniști și cercetători, oferind un curriculum riguros într-un mediu de învățare dinamic și interdisciplinar.
Valorizăm educația experiențială și promovăm formarea duală, asigurându-ne că studenții noștri sunt pregătiți să facă față provocărilor lumii contemporane. În plus, ne angajăm să sprijinim programele de formare care conectează studenții direct cu sectorul economic, încurajând inovațiile și soluțiile practice care pot fi implementate pe scară largă.
Ne angajăm să cultivăm inovarea, creativitatea și colaborarea internațională, și să fim lideri în dezvoltarea tehnologiilor emergente și sustenabile. Acest lucru implică un angajament continuu pentru integritate academică, responsabilitate socială, și pregătirea liderilor gata să răspundă atât nevoilor imediate, cât și provocărilor de mediu pe termen mediu și lung.
În acest spirit, susținem un ecosistem universitar incluziv și accesibil, unde fiecare membru al comunității este motivat să își atingă potențialul maxim. Prin aceste eforturi, ne propunem să continuăm demersul nostru de inovare și excelență, asigurând că UTCN rămâne un lider recunoscut în educația tehnică și cercetarea aplicată, cu largă recunoaștere internațională.
Viziune
Într-o eră marcată de transformări rapide și provocări globale, rolul nostru de educatori și inovatori nu a fost niciodată mai important. Educația și cercetarea, pe care le promovăm în UTCN, au puterea de a inspira și a orienta schimbările necesare pentru un viitor sustenabil.
Viziunea este aceea de a transforma UTCN într-o platformă de inovare și excelență în educație și cercetare cu recunoaștere internațională. Trebuie să creștem lideri și inovatori care - pregătiți cu cunoștințe interdisciplinare și o înțelegere profundă a tehnologiilor emergente - să poată aduce contribuții semnificative la nivel global. Acești lideri vor fi nu doar specialiști de vârf, ci și cetățeni responsabili, pregătiți să răspundă provocărilor complexe ale societății contemporane.
Universitatea noastră va continua să investească în tehnologii avansate și să exploreze noi domenii ale cunoașterii. Ne angajăm să promovăm o cultură de inovare deschisă, de transfer de cunoștințe și colaborare internațională, transformând UTCN într-un nucleu vital pentru educație, cercetare și dezvoltare.
Apartenența la Universitatea Europeană de Tehnologie (EUT+) va consolida semnificativ excelența noastră academică și de cercetare, va îmbunătăți formarea profesională și va intensifica transferul de cunoștințe, extinzând capacitatea de a dezvolta noi soluții tehnologice avansate. Aceasta va spori vizibilitatea și atractivitatea UTCN, deschizând noi oportunități pentru colaborări globale.
Valori
Viziunea propusă poate să devină realitate numai, și numai, prin implicarea deplină și contribuția fiecăruia dintre noi, într-un efort conjugat și concentrat spre obiectivele strategice ale universității, ca parte esențială în creșterea performanței academice, științifice și manageriale, în susținerea propriilor noastre idei și proiecte.
Excelența, colaborarea, onestitatea și responsabilitatea sunt valorile în care credem, valori care pot transforma viziunea noastră de astăzi în realitatea de mâine.
Direcții de acțiune în domeniul cercetării
- menţinerea statutului de “HR Excellence in Research” acordat de CE în cadrul programului “The Human Resources Strategy for Researchers - HRS4R”, prin implementarea procedurilor operaționale instituționale;
- creșterea vizibilității rezultatelor obținute din activitățile de cercetare, inovare și creație artistică precum și a capacității de a atrage noi proiecte majore, de impact cu finanțare națională/internațională;
- dezvoltarea unor mecanisme de încurajare, susținere și sprijin pentru cooptarea și implicarea studenților performanți în colective de cercetare interdisciplinare, în vederea deprinderii abilităților și competențelor de cercetare avansată, pentru o posibilă viitoare carieră academică;
- creșterea gradului de colaborare și integrare cu structuri de cercetare similare din universitățile partenere ARUST, EUt+ etc;
- crearea cadrului de reglementare internă pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial care să faciliteze înființarea și susținerea de start-up-uri în rândul studenților și a proaspeților absolvenți.