Sari la conținut
Rectorul UTCN, vizită oficială la Istanbul Technical University (ITÜ) din Turcia

Rectorul UTCN, vizită oficială la Istanbul Technical University (ITÜ) din Turcia

Anunț2 min.24/02/2026

În perioada 16–20 februarie, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. dr. ing. Vasile Țopa, a efectuat o vizită oficială la Istanbul Technical University (ITÜ), Turcia, una dintre cele mai vechi universități tehnice din lume, membră a prestigioasei rețele europene a universităților de știință și tehnologie CESAER, din care face parte și UTCN.

Vizita, realizată în cadrul programului Erasmus+, a reconfirmat angajamentul instituției noastre pentru internaționalizare, excelență academică și dezvoltarea unor parteneriate strategice cu universități de prestigiu la nivel global.

Cu această ocazie, rectorul UTCN, prof. dr. ing. Vasile Țopa, a avut, împreună cu prof. dr. Hasan Mandal, rector al ITÜ, o serie de întâlniri de lucru axate pe extinderea cooperării

academice și consolidarea relațiilor interinstituționale. Printre principalele teme abordate s-au numărat dezvoltarea mobilităților academice în cadrul programului Erasmus+, intensificarea schimburilor pentru studenți, cadre didactice și cercetători, inițierea de programe de studii cu dublă diplomă, doctorate în cotutelă, precum și schimbul de bune practici în domeniul microcertificărilor (micro-credentials).

În continuarea întrevederilor, prof. dr. ing. Vasile Țopa a prezentat direcțiile strategice majore de dezvoltare ale UTCN și a subliniat deschiderea instituției pentru parteneriate internaționale solide, orientate spre inovare, cercetare aplicată și adaptarea ofertei educaționale la cerințele actuale ale pieței muncii.

Părțile au convenit inițierea procedurilor pentru semnarea unui Memorandum de Înțelegere (MoU) și a unui acord interinstituțional Erasmus+, documente menite să creeze cadrul formal pentru dezvoltarea unor inițiative comune în domeniul educației și

cercetării. Ca prim demers concret, a fost agreată oportunitatea organizării unui workshop comun în domeniul inteligenței artificiale, destinat identificării unor direcții de colaborare viitoare.

Un punct important al dialogului l-a constituit schimbul de bune practici privind dezvoltarea alianțelor universitare europene, în contextul în care rectorul ITÜ deține funcția de președinte al structurii de guvernanță a alianței EELISA. În acest cadru, a fost subliniată importanța consolidării inițiativelor comune și a cooperării între universitățile partenere, ca elemente esențiale pentru dezvoltarea acestor alianțe.

La invitația rectorului UTCN, rectorul ITÜ este așteptat la Cluj-Napoca, într-un demers menit să ducă mai departe dialogul instituțional și să consolideze parteneriatul strategic dintre cele două universități.